Turcia a primit o uriașă „gură de oxigen” din partea Rusiei: acordul a fost semnat acum câteva ore

Turcia a primit o uriașă gură de oxigen din partea Rusiei: acordul a fost semnat acum câteva ore
Publicat: 22/05/2017, 19:15

Documentul a fost semnat de către vicepremierii celor două țări, Arkadi Dvorkovici și Mehmet Șimșek. Șefii guvernelor Rusiei și Turciei, Dmitri Medvedev și Binali Yildirim, au participat la ceremonia de semnare.

Rusia va menține restricțiile privind achiziția de roșii din Turcia, dar va renunța la celelalte pentru fructe și legume.

În prealabil, premierul rus Dmitri Medvedev a purtat discuții cu omologul său turc. Medvedev urmează să se întâlnească și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în timpul unei vizite oficiale la Istanbul.

Embargoul Rusiei asupra schimburilor comerciale cu Turcia a fost introdus la 1 ianuarie 2016, ca răspuns la doborârea unui avion rusesc de către armata Turciei la granița cu Siria, din 2015.

În luna mai, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat după întrevederea cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, că relațiile dintre cele două țări au revenit la normal. Totuși, liderul de la Moscova a anunțat că vor fi menținute restricțiile privind acordarea vizelor pentru cetățenii turci.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
A doua recalculare a pensiilor. Are loc tot în 2024. Pensionarii, puși la plată
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?